luni, 22 noiembrie 2010

Raceala si gripa - boli de sezon

Virozele respiratorii sunt unele dintre cele mai frecvente boli intalnite la nivel mondial. Se considera ca aproximativ 90% din populatia tarilor dezvoltate trece anual printr-un episod de viroza respiratorie. Ele sunt provocate de expunerea la o varietate de virusuri cu care venim in contact in fiecare zi.

Termenul de raceala se refera la boala cauzata de o multitudine de virusuri cu tropism pentru aparatul respirator, care dureaza in general cateva zile (3-5) si se vindeca de la sine fara nici o complicatie. Pe langa durerile de cap se mai pot asocia si rinoree, congestie nazala, usoare dureri faringiene si/sau tuse neproductiva.

Gripa este o boala respiratorie contagioasa produsa de virusurile gripale. Se cantoneaza la nivelul aparatului respirator (nas, gat si plamani) si se manifesta prin: febra, cefalee, fatigabilitate, tuse, dureri faringiene, congestie nasala si dureri musculare la nivelul intregului corp. Aceste simptome sunt catalogate generic ca « simptome gripale ».

Gripa, fiind o infectie respiratorie virala mult mai serioasa, poate produce simptomele de mai sus, care, spre deosebire de raceala, dureaza cateva saptamani.

Oricine poate face gripa dar simptomele sunt mai severe la anumite categorii de pacienti. Majoritatea pacientilor care fac gripa se insanatosesc dupa 1-2 saptamani. Exista cazuri cand pot aparea complicatii (cum ar fi pneumonia), care pot pune in anumite situatii viata in pericol. Cele mai frecvente complicatii sunt legate de apratul respirator: pneumonia, bronsitele, sinuzitele, otitele, etc. Gripele pot produce, de asemenea,  decompensarea bolilor cronice (astm, insuficienta cardiaca, etc).

Gripa este asemnatatoare racelii in multe privinte, amandoua fiind infectii virale ale aparatului respirator. Daca, din greseala, raceala este „supra-diagnosticata”   ca fiind gripa, nu este nici o problema. In cel mai rau caz, o raceala poate conduce la infectii bacteriene secundare care se localizeaza cel mai frecvent la nivelul urechii medii sau a sinsurilor si pot fi tratate cu antibiotice. In schimb, daca gripa este “sub-diagnosticata” ca fiind raceala, complicatiile cu potential letal cum ar fi pneumonia pot fi omise din atentie.

Cu toate ca simptomele racelii si gripei sunt similare, cele doua boli pot fi usor distinse. In mod obisnuit, raceala incepe lent, cam la 2-3 zile dupa infectarea cu virus. Primele simptome sunt de obicei durerile faringiene urmate de stranut si curgerea nasului. De obicei temperatura este normala sau doar usor ridicata. Cateva zile mai tarziu se poate constata aparitia tusei de intensitate moderata. Simptomatologia poate fi mai serioasa la nou nascuti si copii, care pot avea temperatura pana la 39 °C. La acestia, de obicei, simptomnele racelii dureaza de la 2 zile la 1 saptamana.

Debutul gripei consta in aparitia brusca a cefaleei, a tusei uscate si a frisoanelor. Simptomele devin brusc mai severe decat cele ale racelii. Febra ridicata (pana la 40 °C) este frecvent intalnita. In mod obisnuit, febra incepe sa scada in a 2-a sau a 3-a zi odata cu aparitia simptomelor respiratorii (congestia nazala si durerea faringiana). Oboseala si senzatia de slabiciune pot persista cateva zile sau chiar saptamani.
Simptomatologia racelii si gripei poate fi similara cu cea din debutul unor boli infecto-contagioase mult mai grave cum ar fi rujeola, rubeola si mononucleoza. Alergiile pot avea, de asemenea, simptome similare racelii prin curgerea nasului, stranut, lacrimare, etc.
Daca simptomele persista, devin mai severe sau se localizeaza la nivelul faringo-amigdalian, stomacului sau plamanilor sau apar alte simptome cum ar fi voma, fotofobie sau modificarile comportamentale, trebuie suspicionate alte boli mult mai grave (potential letale) la debut (faringite streptococice, encefalite, etc.).

Pentru a impiedica declansarea suferintei, noile tipuri de vaccinuri ce apar in fiecare an au menirea de a lupta impotriva celor mai des intalnite tulpini virale. In plus, prescriptiile de medicamente pot reduce durata si/sau severitatea infectiilor gripale.

Tratamentul racelii
Dat fiind ca exista cateva sute de tipuri de virusuri ce pot fi contractati, simptomele, desi adesea asemanatoare, variaza de la caz la caz. Astfel, cunoscandu-le se poate decide care sunt medicamentele ce trebuie prescrise.
Antihistaminicele si decongestionantele sunt utile pentru deblocarea cailor respiratorii superioare, suprimarea rinoreei si a lacrimarii si calmarea stranuturilor.

In ultimii ani s-au facut pasi mari in tratamentul racelii, acestia concretizandu-se sub forma tabletelor pe baza de zinc, ce au dat bune rezultate. Pe masura ce tabletele se dizolva in gura zincul este eliberat in cavitatea bucala si se disperseaza in saliva. Zincul actioneaza chimic asupra virusilor racelii reducandu-se astfel gradul de infectiozitate al acestora. Atunci cand sunt luate la aparitia primelor simptome ale racelii, pastilele pe baza de zinc s-au dovedit a micsora intensitatea racelii precum si a duratei acesteia cu 42%. Pastilele pe baza de Zinc asociate cu vitamina C si B6 au efect sporit.

Principii de tratament al gripei
In general tratarea gripei se face prin medicamente simptomatice. Odihna, lichidele, analgezicele obisnuite (acetaminofen, ibuprofen, aspirina, ketoprofen, naproxen) la fiecare 4-6 ore pentru reducerea febrei sau a durerilor sunt indicate de la inceput. Copii sub 12 ani nu trebuie sa primeasca aspirina, acestia avand un risc crescut de aparitie a sindromului Reye.
Aceste produse nu numai ca reduc intensitatea febrei, a durerilor de cap si a frisoanelor, dar ajuta la eliminarea durerilor musculare ce apar si dureaza cateva saptamani in cazul gripei. Pentru ca organismul sa-si revina dupa oboseala pricinuita de gripa, trebuie ca pacientul sa se odihneasca o perioada de timp.

Trebuie tinut cont de interactiunile medicamnetoase si de reactiile adverse ale acestora. Astfel, la pacientii diabetici nu se pot da siropuri dulci iar unele produse continand alcool mai mult de 20% trebuie evitate la copii. Multe combinatii contin un analgezic, de obicei paracetamol. Doza maxima zilnica recomandata este de 4 grame. Decongestionantele administrate sistemic (pseudoefedrina, fenilefrina) trebuie utilizate cu precautie la pacientii cu cardiaci, diabetici si hipertiroidieni. Pseudoefedrina si fenilalanina sunt interzise la sportivi. Antitusivele nu se recomanda in prezenta tusei productive sau la pacientii astmatici predispusi la infectii respiratorii inferioare.

Un element important in strategia de lupta impotriva gripei este profilaxia acesteia. In acest sens, vaccinarea antigripala, vitamina C si zincul s-au dovedit eficiente.

Vaccinul trivalent pentru sezonul 2002-2003 recomandat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii cuprinde tulpinile H1N1, A/New Caledonia/20/99; H3N2, A/Panama/2007/99 (A/Moscow/10/99-like);  B/Hong Kong/330/2001-like.

Se considera ca nu trebuie prescrise antibiotice pentru tratarea gripei.
In prezent exista cateva tipuri diferite de medicatie antivirala disponibila; primele doua tipuri fac parte dintr-o noua clasa de medicamente numite inhibitori de neuraminidaza.
Zanamir – este un medicament nou, abia aprobat in vara anului 1999 de catre FDA. Acesta este un spray cu administrare nasala care actioneaza la nivelul plamanilor, la locul infectiei primare. In plus, pe langa tratarea gripei de tip A si B, s-a dovedit eficient in prevenirea gripei la 4 din 5 membrii ai unei familii care au locuit cu cineva infectat deja cu virusul gripal
Fosfatul de oseltamivir (Tamiflu), aprobat de curand de catre FDA, este primul inhibitor de neuraminidaza sub forma de pastila care este eficient impotriva celor doua tipuri de virusuri gripale A si B. S-a demonstrat ca reduce durata si severitatea simptomelor gripei in medie cu o zi la adultii nevaccinati care au acceptat sa fie inoculati cu virus. Medicamentul trebuie administrat in primele 40 de ore de la debutul simptomelor de gripa pentru a fi eficient. Dozele recomandata sunt de doua ori pe zi, timp de 5 zile. Efectele adverse includ greata, voma, bronsita, ameteala si tulburarile de somn. Nu s-a demonstrat eficienta in prevenirea gripei desi un studiu recent a sugerat faptul ca ar reduce sansele imbolnavirii cu gripa daca este administrat zilnic in primele 6 saptamani ale sezonului rece. Acest medicament nu este inca aprobat a se administra la copii dar studiile preliminare sunt incurajatoare; nu numai ca ajuta in tratarea gripei dar reduce, de asemenea, incidenta otitelor medii cu 40%.
Amantadina si Rimantadina sunt medicamente antivirale folosite numai impotriva tipului A de virus gripal. Amantadina este aprobata pentru folosirea ca agent profilactic si terapeutic, eficacitatea ei fiind de 75-90%, similara cu a unui vaccin antigripal. Astfel de medicamente sunt recomandate in mod curent pe o perioada scurta (5-7 saptamani) ca profilaxie in cazul epidemiilor de gripa de tip A la persoane nevaccinate cat si vaccinate dar cu risc crescut de imbolnavire (personal medical). Adiminstrate in scop terapeutic, aceste medicamente pot scurta evolutia infectiei cu virusul gripal de tip A cu 1 sau 2 zile daca sunt luate in primele 48 de ore de la aparitia bolii. Efectele adverse sunt in general minore si reversibile si includ stare de nervozitate, insomnie, ameteala si dificultati de concentrare. Aceste efecte adverse sunt mai des intalnite la persoanele in varsta.

Cand trebuie consultat doctorul?

Este bine sa consultati doctorul in urmatoarele cazuri:
  • Daca simptomele dureaza mai mult de 10 zile;
  • Dureri puternice in gat, dureri de urechi sau cap ce nu dispar dupa administrarea medicamentelor mai sus mentionate;
  • Antecedente de tuberculoza, febra reumatica, dureri renale sau probleme cardiace;
  • Dureri precordiale, dispnee, dificultati de respiratie;
  • Tuse puternica, cu dureri localizte la nivelul cefei.
  • Alergie la medicamentele antiinflamatoare.
Este bine ca majoriatea oamenilor sa consulte doctorul inainte de a lua oricare din aceste medicamente. Totusi, in anumite cazuri, tratamentul trebuie sa se faca numai sub prescriptie medicala : in caz de boli cardiace, astm bronsic, enfizem pulmonar, disfunctii tiroidiene, diabet, glaucom, hipertensiune arteriala, probleme respiratorii, secretii mucoase in exces, bronsite cronice, tuse cronica, tuse tabagica, dificultati la urinare cauzate de hipertrofia prostatei sau in caz de tratament concomitent cu inhibitori de monoamin-oxidaze (anumite antidepresive).
Toate recomandarile din prospectele medicamentelor se refera la persoanele adulte sau copii peste 12 ani. Pentru uz pediatric trebuie reduse dozele conform recomandarilor medicului sau farmacistului. Pentru posologie este recomandat sa fie citite indicatiile de pe ambalaje.

In incheiere, as vrea sa demontez cateva « mituri » legate de etiologia si tratamentul gripelor. Astfel, nu se poate lua gripa doar stand in mediu rece. Virusurile gripale sunt transmise numai de la o persoana la alta, fiind imposibila imbolnavirea in absenta unui contact cu o persoana bolnava. De asemenea, vaccinurile antigripale nu pot produce boala, acestea necontinand virusuri vii iar antibioticele, neavand nici un efect asupra virusurilor, sunt inutile in tratarea gripelor. 



Hipomagneziemia si hipocalcemia: asociere sau cauzalitate?

Cand unul dintre cele 3 elemente majore intracelulare – magneziul, potasiul si fosforul - scade in concentratie, apare in general si deficitul celorlaltor doua.  Deficitul unui singur element intracelular nu se produce aproape niciodata. O dieta fara magneziu va conduce automat si la depletia fosforului si potasiului din muschii scheletici.


Magneziemia

Magneziul (Mg) este cationul bivalent intracelular cel mai abundent intilnit. Cantitatea totala de magneziu la un individ normal este de 12,4 mmoli (0,3g) per kilogram de greutate corporala. Din aceasta, 1 procent se afla in mediul extracelular, 31 in mediul intracelular iar 67 de procente in oase. Magneziul se gaseste in doua forme in celule, una in solutie, in echilibru cu forma difuzibila din plasma si cealalta legata de componente organice.
Ratia optima de magneziu pentru un adult este de 15-20 mmoli/zi (36-48 mg/zi). Alimentele bogate in magneziu sunt vegetalele verzi, semintele de cereale, nucile, fasolea si mazarea. Magneziul este absorbit in principal in jejun si ileon iar la persoanele sanatoase proportia este de aproximativ 30-40% din cantitatea ingerata.

Scaderea nivelului plasmatic al magneziului - hipomagneziemia

Hipomagneziemia este un dezechilibru al balantei magneziului in organism, intilnit in special la pacientii cu boli importante. Este frecvent trecuta cu vederea, unul din motivele pentru care se intimpla aceasta fiind  asocierea cu deficitul de potasiu (hipokaliemia), situatie care are consecinte mult mai importante si necesita o corectare prompta.
Ca si in alte deficite majore ale elementelor intracelulare, si in cazul magneziului poate aparea o scadere a concentratei totale (din organism) a ionului cu mentinerea la valori normale a concentratiei serice.
Deficitul de magneziu se poate intilni in situatii nepatologice cum ar fi abstinenta la alcool si dupa posturi prelungite, inclusiv la pacientii alimentati parenteral.

Manifestarile clinice ale deficientei de magneziu

Dupa 3-7 zile de la reducerea ratiei alimentare de magneziu la mai putin de 0,5 mmoli/zi (12 mg/zi) excretia renala a acestui ion scade sub 0,5 mmoli/zi (<12mg/zi). Anorexia, greata, voma, letargia, si slabiciunea musculara  apar dupa citeva saptamani. Simptomele deficientei severe de magneziu ca paresteziile, crampele musculare, iritabilitatea, scaderea atentiei si confuziile mentale apar dupa citeva luni de la instalarea deficitului de magneziu.
Semnele clinice se datoreaza asocierii cu deficitul de calciu si includ pozitivarea semnelor Chvostek si Trousseau, miscari specifice ale degetelor descrise ca tetenie atetoida si, ocazional, convulsii.
Magneziul joaca un rol esential in mentinerea concentratiei potasiului din interiorul celulei prin reglarea circulatiei transmembranare la nivelul miocardului. In tesutul nodal sinusal si arioventricular, ionii de magneziu influenteaza influxul transsarcolemal al calciului si moduleaza utilizarea intracitoplasmatica a acestui ion la nivelul reticulului endoplasmatic. Nivelurile de magneziu mai mici de 0,7 mmoli/L pot produce modificari electrocardiografice similare celor din hipopotasemie (cum ar fi denivelarea segmentului ST, aplatizarea undei T, prelungirea segmentului QT si cresterea excitabilitatii ventriculare si atriale – artimii).
Hipomagneziemia severa (niveluri sub 0,4 mmoli/L sau sub 1mg/dL) blocheaza eliberarea de hormon paratiroidian (PTH). Pe linga aceasta, deficienta de magneziu deprima raspunsul normal al calciului scheletic sub actiunea PTH. Hipocalcemia consecutiva poate fi suficient de severa perntru a produce tetanie.

Cauzele deficientei de magneziu

Cea mai comuna cauza a deficitului de magneziu la adulti este malabsorbtia intestinala si steatoreea ca cele din sprue nontropical, sindromul de intestin scurt, insuficienta pancreatica cronica. Datorita grasimilor neabsorbite, se formeaza in intestin sapunuri neresorbabile ale magneziului cu acizii grasi. Hipomagneziemia acuta asociata cu hipocalcemia acuta pot aparea in pancreatita acuta hemoragica atunci cand sapunurile cu acizi grasi ai magneziului si calciului se formeaza in locurile de necroza tisulara.
Cauzele endocrine ale deficitului de Mg. Hipomagneziemia apare in cazurile prost controlate de diabet zaharat si poate fi mult mai severa decat cetoacidoza diabetica. Hipomagneziemia moderata se poate dezvolta si in hipoparatiroidism, hiperparatiroidism, hipertiroidism si in hiperaldosteronismul primar.
Hipomagnesiemia asociata cu alcoolismul. Etanolul produce o pierdere tranzitorie a magneziului prin urina. Alcoolicii cu un nivel nutritional normal si o functie intestinala normala au nivele plasmatice de Mg foarte putin scazute. Alcoolismul ramane cea mai frecventa cauza a deficientei simptomatice a magneziului, 30% din alcoolici si 86% din cei cu delirium tremens au hipomagneziemie in primele zile de spitalizare. Cu toate ca nu exista date convingatoare ca hipomagneziemia produce deliruim tremens, este probabil ca deficienta de magneziu agraveaza simptomele abstinentei de alcool. In acest scop, este recomandat ca nivelul magneziului seric sa fie masurat la fiecare 2 zile la pacientii alcoolici spitalizati aflati in abstinenta.  Ratia alimentara scazuta in magneziu este un factor major in dezvoltarea hipomagneziemiei la alcoolici. Alti factori includ pierderile gastrointestinale (datorate episoadelor de voma si diareei) si malabsorbtiei.
Hipomagneziemia datorata crestererii excretiei renale. Scaderea reabsorbtiei tubulare, asociata de obicei cu pierdere de potasiu si hipokaliemie poate conduce si la  hipomagneziemie.

Tratament

Tratamentul hipomagneziemiei ar trebuie sa se adreseze cauzei. Hipomagneziemia datorata aportului alimentar insuficient sau maladiilor care scad absorbtia intestinala si celor care cresc pierderea urinara a ionului de Mg poate fi corectata, de obicei, prin administrarea de saruri de Mg. Pacientii cu aritmii severe sau cei care prezinta voma trebuie sa beneficieze de administrare intrevenoasa de sulfat de Mg. Administrarea de saruri de Mg in astmul bronsic ca adjuvant pentru relaxarea musculaturii bronsice  este in curs de evaluare.

Calcemia


La un adult normal calciul total din organism reprezinta 1-2 kg. 99% din calciul total este dispus in schelet, 1% in lichidul extracelular si 0,1% in citosol. Calciul are doua roluri fiziologice importante: in os sarurile de calciu sunt esentiale pentru mentinerea integritatii structurale a scheletului iar in lichidul extracelular si in citoplasma calciul este esential pentru procesele vitale.

Scaderea nivelului plasmatic al calciului : hipocalcemia

Hipocalcemia reprezinta o reducere anormala a concentratiei serice a calciului ionic.
Reducerea calcemiei totale nu reflecta obligatoriu scaderea calciului ionizat (ex.: hipoalbuminemie), in timp ce se poate mentine caclemia totala la valori normale cu scaderea numai a calciului ionic.

Manifestari clinice

Manifestarile neuromusculare si neurologice ale hipocalcemiei cronice includ spasme musculare, spasmul carpopedalic, grimase faciale si, in cazurile extreme, spasm laringian si convulsii.
Tulburarile mentale cum ar fi iritabilitatea, depresia si psihozele alaturi de cresterea presiunii intracraniene pot fi intilnite in hipocalcemie. Pe electrocardiograma poate aparea un interval QT prelungit in contrast cu scurtarea acestuia in hipercalcemie; de asemenea pot aparea si aritmii. Pozitivarea semnelor Chvostek si Trousseau pot confirma o tetanie latenta.

Cauzele hipocalcemiei

Hipocalcemia cronica este mult mai putin intilnita decat hipercalcemia; cauzele care produc deficienta de Ca seric includ insuficienta renala cronica, hipoparatiroidismul ereditar sau dobandit, deficienta de vitamina D, pseudohipoparatiroidismul si hipomagneziemia.

Pacientii cu boli severe (sepsis, arsuri, insuficienta renala cronica), aflati in stare critica, sau dupa transfuzii repetare cu sange conservat cu citrat, pot avea hipocalcemie tranzitorie. Hipocalcemia acuta (post medicamentoasa – ex.:protamina, heparina, glucagon) este de asemenea tranzitorie si nu are manifestari clinice. Pacientii cu pancreatita acuta prezinta hipocalcemie care persista cit timp exista inflamatia si variaza in intensitate in functie de severitatea pancreatitei.

Valorile hormonului paratiroidian (parathormonul - PTH) sunt atat normale cat si scazute sau crescute, iar rezistenta periferica la PTH se intilneste in practica.
Exista situatii a caror patogenie ramane neclara cand se descopera la pacientii in varsta o scadere a calciului total seric si a celui ionizat fara o cauza evidenta si fara manifestari clinice.


Tratamentul hipocalcemiei

Principalele mijloace de tratament ale hipocalcemiei sunt calciul si vitamina D. In hipocalcemia acuta (crize de tetanie) este necesara injectarea intravenoasa a sarurilor de calciu. Tratamentul hipercaclemiei cronice depinde de etiologia sa. Majoritatea bolnavilor necesita asocierea terapiei orale cu calciu cu un preparat de vitamina D. Bolnavii cu hipoparatiroidism necesita doze mari de vitamina D (D2 100 000 UI/zi) asociate cu calciu per os in cantitate suficiernta pentru a mentine caclemie la limita inferioara a normalului.  Hipercalciuria datorata neresorbtiei tubulare a calciului poate fi controlata prin diuretice tiazidicecare permit totodata mentinerea normocalcemiei. La bolnavii cu insuficienta renala cronica hiperfosfatemia trebuie controlata numai cu suplimente orale de calciu pentru a evita boala osoasa indusa de intoxicatia cu aluminiu.


Hipocalcemia asociata cu hipomagneziemia se intalneste atat in insuficienta paratiroidiana cat si in cazurile de scadere a raspunsului la parathormon. Pacientii cu hipocalcemie secundara hipomagneziemiei au nivele scazute (sau chiar zero) de PTH, cu toata stimularea fiziologica maxima datorata nivelelor scazute ale calcemiei, PTH revenind la valori normale dupa corectarea hipomagneziemiei.
Astfel, hipoparatiroidismul cu nivele sangvine scazute de PTH  poate fi datorat atat insuficientei ereditare a glandei cat si unei disfunctii glandulare acute (reversibile) prin deficit de magneziu.
Pacientii cu hipoparatiroidism ereditar sau dobandit pot avea, de asemenea, niveluri scazute sau zero de 1,25(OH)2D.

Efectele magneziului asupra secretiei de parathormon sunt similare cu cele ale calciului: hipermegneziemia suprima secretia de PTH iar hipomagneziemia o stimuleaza. Cu toate acestea, efectele magneziului asupra secretiei de PTH au o mica importanta, avind in vedere efectele dominante ale calciului. Sunt necesare modificari mult mai mari in concentratia magneziului pentru a produce aceleasi efecte asupra secretiei de PTH ca in cazul calciului calciul.
Cu toate acestea, hipomagneziemia poate produce cresterea secretiei PTH. Este surprinzator, de aceea,  ca hipomagneziemia severa produce doar cresteri usoare ale secretiei de PTH. Explicatia acestui paradox este ca hipomagneziemia cronica, severa, reflecta deficitul intracelular al magneziului, care interfera cu secretia si mai ales raspunsul periferic la PTH.
In cele mai multe cazuri in care hipomagneziemia este asociata cu hipocalcemia, nivelul seric al magnziului este sub 0,4 mmol/L (1 mg/dL). Nivelul PTH este, de obicei, nedetectabil sau neadecvat de mic in ciuda stimularii hipocalcemiei severe, iar refacerea rapida a concentratiei serice de magneziu conduce la cresterea imediata a secretiei de PTH. Deoarece secretia de PTH este inadecvata la aproape toti pacientii cu hipomagneziemie severa, se poate afirma ca exista hipoparatiroidism la majoritatea pacientilor cu hipocalcemie secundara hipomagneziemiei.

Tratamentul hipocalcemiei asociate cu hipomagneziemia

Refacerea concentratiei de magneziu conduce la vindecarea situatiei. O atentie deosebita trebuie acordata corectarii deficitului intracelular de Mg. Dupa administrarea intrevenoasa de magneziu, nivelurile serice ale acestuia pot reveni tranzitor la normal, dar, in absenta unei terapii adecvate, sustinute, acestea vor scadea din nou. Daca functia renala este normala, un indicator util pentru aprecierea refacerii nivelului magneziemiei poate fi excretia urinara a acestuia; magneziul este retinut de rinichi pina cand deficienta este compensata. Administrarea parenterala a 10-14 mmoli de magneziu este rezervata in mod obisnuit cazurilor cu manifestari clinice severe ale deficitului de magneziu. Daca se pierde magneziu prin urina ca in insuficienta renala, tratamentul cronic este necesar pentru prevenirea recurentei hipomagneziemiei.




Bibliografie:
Harrison’s Principles of Internal Medicine – editia a 14-a
Cecil- Esentialul in Medicina
Gale Encyclopedia of Medicine

duminică, 14 noiembrie 2010

Vertijul, o boala cu etiologie diversa

Mai multe organe sunt direct implicate in mentinerea echilibrului: ochii, muschii, (sau, mai precis, receptorii din muschi) si, in special, urechea interna. Toate aduc informatii care sunt prelucrate, la nivel cerebelar, mentinand permanent pozitia corpului

Ca sa poata exista echilibru, trebuie sa constientizam pozitia corpului in spatiu si sa o controlam. Primul organ care informeaza creierul in legatura cu pozitia corpului in spatiu este ochiul. La fiecare schimbare de pozitie, ochii dau o imagine diferita. Receptorii, diseminati in tot corpul, informeaza creierul asupra starii de tensiune a muschilor si de pozitia articulatiilor, deci, de orice fel de miscare. Un mare numar de informatii este adus la creier prin intermediul urechii.

La nivelul urechii interne, se gasesc canalele semicirculare ce contin un lichid numit endolimfa, care ajuta la determinarea miscarilor de rotatie, de acceleratie sau de inclinare a capului. Astfel se explica faptul ca dupa cateva rotiri, circuitul endolimfei este perturbat si apare senzatia de ameteala. Canalele care transmit informatiile sunt dispuse in unghi drept, in cele trei planuri, unele in raport cu altele.

Prin miscarea endolimfei sunt stimulati receptorii care transmit influxuri nervoase, care ajung la creier prin intermediul nervului vestibular. Creierul analizeaza informatiile si, ca raspuns, da ordin musculaturii, ca prin miscari fine sa corecteze permanent pozitia corpului.

De ce ametim?

Daca organele implicate au probleme, echilibrul va fi perturbat. O maladie neurologica, o tumoare cerebrala la nivelul centrului de echilibru, poate cauza vertij, pierderi de echilibru, tulburari senzitive sau motorii. Cel mai adesea, vertijul se manifesta prin senzatia ca totul se invarte in jur, sau ca obiectele din jur se misca. Vertijul nu trebuie confundat cu starea de lesin, care se refera la senzatia de pierdere a cunostintei, cadere si lovire.

Acest simptom (vertijul) rezulta din alterarea organelor senzoriale, la nivelul urechii interne, sau a cailor nervoase vestibulare de care sunt legate. Nevritele si compresia nervilor sunt principalele cauze de distrugere a nervului vestibular. Vertijul de origine cerebrala (centrala) este rezultatul unor infectii (encefalite) sau tumori.

Vertijul labirintic (periferic) se manifesta prin senzatia de rotire intr-un sens anume, de cadere, pe verticala, si de deplasare a obiectelor din jur. Este insotit de tulburari severe de pozitie, si de miscare, greata, voma, incetinirea ritmului cardiac. Poate fi de durata sau paroxistic (accese scurte). Sindromul labirintic periferic rezulta dintr-o leziune a urechii interne, sau din atingerea nervului vestibular.

Toate tulburarile se fac simtite pe aceeasi parte a corpului. Este insotit de scaderea auzului si de nistagmus rotativ (miscare continua, pronuntata, a globilor oculari). Cauzele sunt multiple: traumatisme ale urechii interne, hemoragie, intoxicatii cu streptomicina, chinina, hipertensiune, tumori ale unghiului cerebelos. Dezechilibrul se manifesta in timpul mersului, si da senzatia de zbor, instabilitate, betie si modifica pozitia axei corpului, provocand caderea.

Care sunt cauzele vertijului?

Clinic, se pot distinge patru tulburari de echilibru: marele vertij, ce apare izolat si a carui intensitate diminueaza la sfarsitul zilei. Primul diagnostic evocat va fi cel de traumatism cranian, cu fractura. Apoi, ameteala ar putea fi rezultatul unui accident vascular la nivelul trunchiului cerebral (hematom intracerebral).

Cele mai frecvente cazuri de acest gen apar dupa accidentele de motocicleta, cand persoana accidentata se plange de senzatia de ameteala. Sangerarea la nivelul urechii, paralizia faciala, scaderea auzului, sunt factori ce confirma diagnosticul. Examenul neurologic demonstreaza deficitul vestibular. Nevrita vestibulara virala este foarte frecventa.

Cel mai adesea, bolnavul sufera de ameteli intense, insotite de voma si de nevoia de a sta culcat. Crizele de vertij recidivante sunt scurte, izolate, acompaniate de tulburari auditive sau de cefalee. Vertijul foarte scurt, de cateva secunde, se poate declansa prin miscarile bruste ale capului. De asemenea, poate sa apara instabilitatea izolata. Maladia Meniere consta in tulburarea hidrodinamica a lichidului endolimfatic.

Afectiunea evolueaza sub forma de crize, ce dureaza mai multe ore si sunt marcate de : ameteala puternica, acufene, hipoacuzie, varsaturi. Tratamentul medical al vertijului Meniere utilizeaza diuretice, antivertiginoase, anxiolitice.

Cel mai frecvent, se intalneste vertijul paroxistic benign. Aceasta afectiune atinge, in special, persoanele in varsta care se trezesc in timpul noptii cu ameteli intense, de scurta durata, ce se repeta o data cu ridicarea din pat, si care au o durata de 10 - 20 secunde. Vertijul paroxistic nu este insotit de alte simptome. Un interogatoriu minutios este esential in examenul medical. Acesta permite stabilirea unui diagnostic corect.

Tratamentul este simptomatic, si, de regula, se trateaza cauza de fond. Daca aceasta nu este cunoscuta sau nu se poate trata, se impune utilizarea de medicamente antivertij, care vor fi prescrise in functie de fiecare caz in parte. Vertijul poate fi manifestarea si a unei afectiuni psihiatrice, de aceea este necesar, pentru diagnosticarea cauzei atat examenul neurologic, cat si cel psihiatric.